mult..si mai mult..

Sincer? Am inceput nesigura, am inceput cu un gol in suflet, apoi...
...ma convinsesem de acel lucru...cu doua saptamani inainte ramasesem marcata de acele cuvinte, apoi...nu puteam decat sa le simt, sa le traiesc, si sa i le rostesc doar lui...acum este la fel.
Imi amintesc, totusi, perfect, anumite momente in care plangeam, momente care intr-un fel sau altul, undeva acolo, ma dureau. Insa am invatat sa fac un lucru extrem de important, si am descoperit ca este mai usor decat pare...sa-mi cer iertare, sa-mi recunosc greselile, sa recunosc ca si eu pot gresi.
Fericirea...S-a raspandit in viata mea dintr-o data, este mereu in sufletul meu. Dupa doar o luna, imi dadusem seama ca fiecare lacrima varsata, era varsata "de fericire".
Apoi, mi-a demonstrat mai mult decat credeam eu...m-a invatat un alt lucru...sa-l las sa ma cunoasca, m-a deschis ca pe Biblie, pentru ca odata ce ii citesti prima pagina, trebuie sa ai ambitia de a citi pana la sfarsit.
I-am promis ca voi fi langa el mereu, orice s-ar intampla, si asa voi face, asa fac, orice s-ar intampla eu stiu ca asteapta sa-i intind mana; este deja intinsa...
Intr-un timp, a crezut ca au fost "prea multe zile proaste, prea putine zile care sunt cu adevarat 'ale noastre' ". Apoi mi-am dat seama ca au fost doar zile bune, chiar daca am intampinat greutati si dificultati pe parcursul lor...
Povestea noastra, spusa altfel...de Ziua Indragostitilor...povestea noastra poate fi spusa in atat de multe moduri, incat nu mi-ar ajunge timpul disponibil pentru scris sa realizez postarile.
In trei luni, ajunsesem sa-mi dau seama, in sfarsit, ce realizare am si eu in viata asta...Mi-am dat seama ca stiu ca-l iubesc, si ca este o comoara adevarata. Cu timpul, m-a durut din nou, imi amintesc, am spus, momentele...Acel moment e unic, a fost greu, dureros...dar a trecut.
Am descoperit o putere in mine, ceva special ce ma face sa-mi dau seama ce potential am in realitate, si care este nivelul lui in "noi". Asteptarile pe care le avem, greselile pe care le facem, vorbele dureroase, din neatentie spuse, privirile, atingerile, tot...Tot inseamna iubire. Sase luni ca astea nu inseamna putin, inseamna ca stiu cu adevarat ce bijuterie am langa mine, si sunt convinsa ca el este sigur de cat de mult valorez eu.

Uneori..

… când nu sunt chiar în apele mele…
… când simt că mi s-au înecat toate corăbiile…
… când nimic și nimeni nu mă bucură și nu mă motivează și nu mă entuziasmează….
… când singurul gând valid din capul meu e că am făcut atât de multe greșeli și, Doamne, cât m-aș fi bucurat să nu le fac…
… când îmi vine să-mi șterg blogul, pagina de facebook, să-mi arunc telefonul, să plec departe în lume și să nu mai intru niciodată pe internet…
… când am senzația că mi-aș dori să nu mă mai știe nimeni și să nu mai știu pe nimeni, s-o iau de la zero cu toată viața mea…
… când simt că nimic n-are sens și nimic n-are gust și nimic n-are culoare…
… când nu-mi mai trebuie nimic și nimeni, niciodată….
… mă așez frumos pe un scaun și mă uit câte-o zi întreagă la Friends, începând de la A la Z
 ... uneori și noaptea următoare, chiar.
... si uneori ma intreb..:."oare cine e prieten adevarat..si cine este fals..".

Falsity of all..

Sa vorbim despre ceva comun tuturor..FALSITATEA.!

Lipsa adevărului duce la falsitate. De fapt, a fi mereu cu ochii închişi fără să-ţi priveşti propria viaţă înseamnă să trăieşti în falsitate. Nici o altă fiinţă de pe pământ nu este atât de falsă ca omul.

Naturalul a dispărut cu desăvârşire! Suntem buimaci, mergem pe stradă şi nici măcar nu ne dăm seama dacă atunci când ne întâlnim cu un prieten, coleg de serviciu, rudă, ne comportăm natural cu ei sau nu.

Falsitatea se observă peste tot între oameni. Rar întâlneşti oameni deschişi care pur şi simplu te copleşesc cu prezenţa lor.

Măştile noastre au devenit „scuturi” în lupta pentru supravieţuire. Ştim că nu este bine, însă nu facem prea multe în acest sens. Poate nici nu vrem, având în vedere că societatea în sine este o junglă în care cel mai bine adaptat supravieţuieşte. Ne-am închis în noi şi mereu suntem puşi pe harţă în relaţiile cu ceilalţi.

Suffering ..

Suferinta este singura noastra putere,

Suferinta este un dar,

Provocat de cei carora nu le pasa de nimic...

Cand suferi nu te identifici cu nimic altceva,

Decat cu propria ta suferinta..

Durerea devine a doua natura a ta,

Ranile constituite identitatea ta intima,

Privilegiul tau,

Marca ta de noblete,

Esecul tau uluitor de concret

Everything is fake

Zâmbet fals, dupã o mascã de cenuşã.
Gânduri de judecatã, dupã o vorbã linguşitoare.
Totul e bine cât timp se închinã laude la adresa lor.
Când se aduce adevãrul înainte, se adunã norii. Se anunţã ploi.
Dacã încearcã cineva sã zideascã pe partea lui de Cer, faptul cã este ameninţatã mãiestria lucrãrii lor, îi fac sã se încrunte.
Atunci cade masca purtatã cu atâta grijã, şi se poate vedea clar mândria şi ridurile sufletului lor greoi.
Atunci schimbã vorbele linguşitoare în cuvinte tãioase.
Faptele oricum invizibile până atunci, pierd şi umbra formelor de la-nceput.
Gesturile lor se transformă în săbii, şi cu tact şi eleganţă, te ucid.
Aşa sunt fariseii!

Cel mai dureros este că ei trăiesc printre noi.
Nu fac parte din lumea de dincolo de zidurile bisericii.
Ei sunt aşa-numiţii sfinţi.
Mai conduc biserica în rugăciune, sau la închinare.
Mai îndrumă păcătoşii la smerenie şi pocăinţă.
Fariseii, sunt cei mai buni actori!

Love&Pain

Acum, că m-aţi stabilit liber îmi voi da drumul
Timp pentru mine să se mute pe dreapta, veţi vedea
Acum, nu te plangi, vă rugăm să zâmbiti pentru mine,

Soarta a lovit încă o datăAdevărul este că nu a fost niciodată menit să fie

Privind la inima mea, este un brand nou început
Poziţia pentru dragostea ta, care zboară ca un porumbel
A punctat pe tine, nimic nu pot face
Acum am încercat, încercând să uite

S-au dus toate acele vise îndepărtate, ei vor rămâne aşa
Al naibii în frică şi durere fără speranţă, se pare
M-am saturat de acest joc trist, sper că vom vedea o zi
Ca dragostea nu inseamna ca trebuie sa simti durerea

Just me you and everyone else...

Prea multe zile proaste, prea putine zile care sunt cu adevarat "ale lor", prea putin timp petrecut in totalitate cu zambetul pe buze, prea multe pareri de rau, prea multe momente de nervozitate, prea multe lucruri in plus...
Multa dragoste, multa pasiune, multa iubire, multe momente dragute, multe lucruri inocente, multe clipe gingase, multe plimbari relaxante, multe mese 'cele mai delicioase', multe promisiuni, multe vise, multe sperante, multa caldura, mult 'ei'.
Compenseaza? Da...Balanta echilibrata? Nu...Atarna in jos...iar iubirea...intotdeauna iese la suprafata, invinge, lupta pana la capat si...castiga.
Apoi, nu le mai ramane de facut decat sa aiba incredere...Ai incredere? Pai da, are, are mai multa incredere decat in propria-i persoana, totusi, uneori se ascunde in spatele unei voci care tremura, si evita sa spuna de ce-i plange sufletul.
Atunci...atunci intervine el, care o ridica, mereu...ii da aripi, o motiveaza sa reuseasca sa faca lucruri de care nu era in stare inainte...sau cel putin pe care nu credea ca le va putea face vreodata.
Si cand este el la pamant...Cand se simte ea protectoare si cand incearca ea sa aiba grija de tot...Cand ii arata cat il iubeste, si vrea din tot sufletul ca el sa vada cat de mult il iubeste...Cand...Cand simte cel mai mult iubirea lui? Cum e atunci? Cum e cand nu stie ce nuanta sa aleaga? Cum e cand nici neutrul nu face fata? Atunci da, stie...Stie ca doar iubirea reuseste, doar iubirea se confrunta cu orice... Pentru ca atunci cand se va termina si nu va mai exista 'altii' ca expresie in viata lor, atunci lupta va fi castigata.
Desi uneori ii curg lacrimi, lacrimi calde pe care el le sterge, privind-o in modul acela timid, si grijuliu, pupand-o pe frunte si spunandu-i ca totul va fi bine...Acele lacrimi inutile, pe care le varsa din motive pe care ea insasi nu le cunoaste. Atunci stie ca vrea sa se termine...Cand a vrut asta cel mai mult? Cand a gandit la rece; si a realizat ca nu o intereseaza acel "altii", ca 'el' este cel care conteaza, si ca lucrurile importante apartin 'lor'.